RSS

Foca din soseta

11 Feb

foca din soseta

Se mai intampla cateodata ca dintr-o pereche de sosete, una sa se rataceasca, si de data aceasta, din  cea care a ramas, am ales sa mesterim o foca.

Avem nevoie de:

– o soseta in stare acceptabila;

– doi nasturi rotunzi si unul mai lunguiet, eu am gasit la mercerie o capsunica;

– vata pentru umplutura;

– un material mai grosut pentru aripioare;

– sfoara  pentru mustati;

foca - materiale necesare

Am umplut frumos soseta cu vata si i-am facut un nod mare, apoi am cusut-o putin astfel incat sa semene a coada de peste, pardon, de foca. I-am cusut apoi pe rand nasturii pentru a forma ochii si nasul. In acest timp pustoaica parea cam panicata si pana la urma mi-a spus  “o doare ochisorul ….”. I-am explicat ca dupa ce termin va vedea mai bine la pescuit asa ca va fi chiar recunoascatoare ca i l-am cusut. Am  cusut un pic mustatile intre ele si apoi i le-am prins cu ac si ata de botisor. Pe urma am adaugat doua aripioare. Daca aveti fetru e ceva mai simplu, eu le-am facut sub forma unor mici buzunarase pe are le-am umplut cu vata si le-am atasat de o parte si de cealalta a corpului. Si cam asta a fost tot. Apoi, pentru ca parea ca i-ar mai lipsi ceva i-am adaugat o basma cu dungulite marinaresti.

Timp de realizare: 30 de minute din momentul in care sunt pregatite toate cele necesare. Ne-am inspirat de aici. Pitica a urmarit tot procesul cu mare atentie, ba chiar si-a dat cu parerea in ce pozitie ar trebui fixat nasul. La final a fost foarte incantata si le povesteste tuturor cum a facut mami foca din soseta. Animalutul cel proaspat adoptat a primit numele de Kiki si e implicat destul de des in alte jocuri, asa ca il consideram un succes!

foca handmade

 
Leave a comment

Posted by on February 11, 2013 in handmade impreuna cu copiii

 

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
Cartile Copilariei

Habarnam, Aumadoare, Cipi, Mos Barbuta, Apolodor, Mac si Cocofifi, Pinocchio, Ursul pacalit de vulpe...

Jiminy's Blog

despre incapacitatea cugetătorului de a-şi reduce subiectul de cercetare, despre săpatul, udatul, îngrăşatul şi plivitul copiilor ca să crească (după capul tău) buni, despre nimicuri şi prieteni pe viaţă

HANDMADE ACCESSORIES

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

Călătorii cu copii

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

Pur si Simplu - cosmetice naturale

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

Jurnal de weekend si calatorie

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

lola dream factory

our truest life is when we are in our dreams awake

Rezistența Urbană

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

Mintea de ceai

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

Dia's Blog - Dianora.ro

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

Retete culinare :: LaLena.ro

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

Printre rânduri

despre jocuri si jucarii mesterite de parinti si copii plus alte nazdravanii

%d bloggers like this: